Recuperare medicală
Când vorbim despre recuperare medicală, ne referim la acea specialitate medicală independentă responsabilă de prevenirea, diagnosticarea, tratarea și managementul reabilitării persoanelor cu diverse afecțiuni și comorbidități la toate vârstele, în vederea promovării capacităților și performanțelor fizice și cognitive ale acestor persoane, precum și în vederea creșterii calității vieții acestora.
Prin recuperare se inţelege lărgirea cadrului asistenţei medicale acordate pacientului prin includerea, de către medic, în planul terapeutic şi a perioadei de convalescenţă. Obiectivul terapeutic, care era centrat pe vindecarea leziunii şi restaurarea anatomică a organului sau segmentului lezat, se completează astăzi cu preocuparea pentru restaurarea funcţiei, pe care natura nu o acordă spontan în cadrul unei convalescenţei pasive.
Este foarte importantă restabilirea capacității funcționale pentru persoanele cu dizabilități fizice, având ca obiectiv recuperarea și menținerea funcției optime. Pacientul se va putea întoarce la activitatea anterioară apreciindu-se că este recuperat din punct de vedere funcţional sau va necesita o readaptare socio-profesională care presupune orientarea lui spre o nouă activitate sau profesie.
Recuperarea medicală este un proces activ prin care pacienții își revin complet sau ajung la un potențial fizic, social și mental optim, reintegrarea lor în mediul cel mai potrivit pentru aceștia fiind esențială.
Preventia si vindecarea bolilor sunt piloni esentiali în medicină, acestora alaturându-se obligatoriu recuperarea medicală.
Domenii in care recuperarea medicală se poate aplica:
- Afecţiuni neurologice: Hemi-, para-, tetra- plegii/pareze, paralizii/pareze de nervi periferici, polineuropatii, boli degenerative ale Sistemului Nervos (SN): scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, boala Charcot-Marie-Tooth etc., hernii de disc cu afectare radiculară.
- Afecţiuni degenerative ale aparatului locomotor: artroze (coxartroze, gonartroze, spondilartroze etc.)
- Reumatisme inflamatorii (spondilita anchiIozantă, poliartrita reumatoidă, spondilartrite seronegative, artropatie psoriazică etc.)
- Reumatisme abarticulare: tendinite, bursite, fasciile, entezite, miozite, periartrite, fibromialgia etc.
- Afecţiuni ortopedice şi/sau posttraumatice: fracturi, luxaţii, entorse, recuperarea post artroplastie de șold sau genunchi etc.
- Tulburări de statică vertebrală: scolioze, cifoze
- Pe lângă aceste boli, recuperarea medicală este necesară şi în: Infarct miocardic, Boli vasculare (tulburări de circulaţie arterială sau venoasă). Boli pulmonare.
Benzi kinesiologice
Tapingul reprezintă o formă de terapie non-invazivă, implicând aplicarea unor benzi kinesiologice asemănătoare bandajelor elastice în zonele afectate. Scopul principal al acestei tehnici este stimularea sistemului limfatic, muscular și nervos, în vederea facilitării recuperării musculare sau articulare.
Benzile kinesiologice, utilizate în kinesio taping sau taping medical, au demonstrat eficacitate în ameliorarea simptomelor asociate cu diverse afecțiuni. Printre acestea se numără: kinesio taping pentru afecțiuni ortopedice, inclusiv cele traumatice și post-traumatice, entorse, luxații, fracturi și probleme de statică vertebrală, cum ar fi cifozele și scoliozele.
Terapia fascială
Terapia miofascială se concentrează asupra fasciei, un țesut conjunctiv care conectează toate structurile organismului uman, inclusiv cele osoase, articulare și musculare. Îmbunătățind mobilitatea fascială, terapia miofascială are un impact pozitiv asupra întregului organism.
Procedurile specifice ale terapiei miofasciale reprezintă o formă de terapie manuală care vizează corectarea tensiunilor fasciale și, implicit, musculare. Aceste tehnici au originea în osteopatie și au fost integrate în domeniul kinetoterapiei pentru a completa procesul de recuperare a pacientului și a diversifica abordările în gestionarea patologiilor.
Terapia miofascială este recomandată în situații unde pacientul are limitări de mobilitate, fiind benefică în stadiile acute de durere. Această formă de terapie influențează în mod durabil structurile fasciale, având potențialul de a aborda dureri cronice care nu au răspuns la alte metode de tratament. Un avantaj important este adaptabilitatea ușoară a tehnicilor miofasciale la orice parte a corpului, ceea ce le face potrivite în diverse condiții clinice, inclusiv dureri acute, traumatisme, afecțiuni ale coloanei vertebrale, ale articulațiilor și diverse probleme neurologice. De asemenea, este important de menționat că terapia miofascială nu prezintă contraindicații, fiind aplicabilă în toate tipurile de afecțiuni.
Terapia cu ventuze
Terapia cu ventuze, încadrată în medicina alternativă și având origini în medicina tradițională chineză, a devenit o practică tot mai răspândită. Această terapie utilizează vacuumul creat cu ajutorul ventuzelor în scopuri terapeutice. În contextul medicinei de recuperare, terapia cu ventuze se adresează unei game variate de afecțiuni cu succes, incluzând:
• Afecțiuni musculare, precum febra musculară, contracturi cronice, prevenirea apariției crampe, întinderi musculare, cicatrici sau distrofii musculare, slabiciune musculară.
• Probleme legate de fasciită, tendinită și întinderi sau rupturi ligamentare.
• Afecțiuni articulare, cum ar fi artritele sau artrozele.
• Dureri de spate în zonele cervicale, toracice și lombare.
• Tulburări ale circulației periferice și edeme locale.
• Tulburări funcționale și distrofice ale sânilor, precum mastodinia, fibroză chistică, noduli benigni, etc.
• Răni cronice și îmbunătățirea aspectului și funcției țesuturilor cicatriciale.
Terapia Trigger Points
Punctele Trigger se găsesc în musculatura scheletică, fiind zone hiperiritabile ce provoacă durere intensă la atingere. Apariția acestora reprezintă o cauză frecventă de disfuncție musculo-scheletală, având în vedere cele 400 de mușchi din corpul uman predispusi la formarea acestor puncte dureroase, musculatura scheletică reprezentând 50% din greutatea corporală.
Mecanismul apariției Punctelor Trigger este asociat cu suprasolicitarea musculară, care generează o criză energetică și un dezechilibru biochimic. Aceste condiții conduc la aglomerarea de contracții musculare, transformându-se în puncte trigger, și la o cerință metabolică crescută. Ischemia locală rezultată contribuie la apariția durerii.
Activarea și perpetuarea punctelor trigger intervin în următoarele situații:
• Traumatisme, exagerarea activităților sau a pozițiilor, efort fizic excesiv.
• Suprasolicitare susținută, cum ar fi stresul postural, poziții vicioase, deformități și asimetrii ale coloanei vertebrale (scolioze, cifoze, hiperlordoze) prin menținerea musculaturii afectate într-o poziție scurtată.
• Executarea incorectă din punct de vedere biomecanic a unei mișcări în mod repetat.
• Inegalitatea membrelor, asimetrii ale bazinului.
• Tulburări psihologice, etc.
• Diagnosticul punctelor trigger se efectuează prin examinare manuală, percepându-se ca niște noduli sensibili la presiune moderată la palpare.
Terapia hiperbara
Terapia hiperbară este o metodă de a furniza oxigen suplimentar în organism, în principal prin procesul de creștere a presiunii sub care se află în mod normal organismul. Executată corect, este o procedură medicală sigură, fără iradiere, fără dureri.
Beneficiile terapiei hiperbare
La nivelul corpului, in urma terapiei hiperbare se remarca urmatoarele beneficii:
• Crește saturația cu oxigen a corpului cu 20-30%;
• Crește circulația sangvină și stimulează formarea de capilare noi;
• Scade inflamația și nivelul de toxine;
• Crește rata de vindecare și imunitatea corpului.
Cand este recomandata terapia hiperbară?
Medicul specialist poate recomanda acest tip de terapie în tratamentul mai multor afecțiuni:
• afecțiuni osteoarticulare;
• gonartroze, coxartroze;
• anemii severe, oboseală;
• intoxicații cu monoxid de carbon sau otrăviri;
• migrene;
• boli autoimune;
• boala de decompresie;
• leziuni greu vindecabile, răni diabetic, gangrena gazoasă;
• osteomielită;
• flux sanguin insuficient, embolie arterială;
• recuperare post infecție Covid-19, etc.